În majoritatea țărilor europene au fost introduse, de la începutul sec. XX, onorarii indicative pentru arhitecți și, mai apoi, onorarii minimale. Ca urmare a presiunilor supranaționale, de la nivelul Uniunii Europene, pentru încurajarea concurenței libere, mai multe țări europene au eliminat sistemele de onorarii. Dintre acestea, un caz aparte este reprezentat de Germania, care totalizează 24% din PIB-ul UE, care a păstrat onorarii minime până în 2021 și numai ca urmare a procesului pierdut în fața Comisiei Europene le-a transformat în onorarii indicative. Alte țări, precum Franța sau Spania, au păstrat sisteme de calcul al onorariilor de arhitectură pentru lucrările publice, sisteme pe care le iau ca referință și beneficiarii privați.
Sisteme de informații asupra costurilor în proiectarea de arhitectură (SIC) regăsim și în Italia, Belgia, Austria sau Elveția[1]. În anul 2007, nu mai puțin de nouă țări din UE utilizau un SIC[2]. Acestea nu au caracter minimal, dar sunt menite să asigure o informare transparentă și echilibrată atât pentru arhitecți cât și pentru beneficiari.
[1] Confederația Elvețiană, deși nu este membră a Uniunii Europene, este membru fondator al Asociației Europene a Liberului Schimb și face parte din Spațiul Schengen.
[2] Architects’ Council of Europe, Professional Practice and Trade in Architectural Services, Expert Work Group Cost Information Systems, 2007,